Emily Haines and The Soft Skeleton - Winning
( http://www.youtube.com/watch?v=TbxS4b96wg8 ) 




To never open a book, always reading a magazine
Outspend, betting if it looks like winning you haven't been
Knives don't have your back
I wait and I count, the knives don't have your back
I wait and I count to the last breath we take

What we made, doesn't make sense
What's a wolf without a pack?
Open your chest and take the heart from it
Open your chest

What's bad, we'll fix it
What's wrong, we'll make it alright, alright
It's gone, we'll find it
Takes so long, we've got time
All the time

Some part of you, too small to lose
Some part of you, too small to lose
All of us, All of you
All of us, All of you counting to the last breath we take
What we made, doesn't make sense
What's a wolf without a pack?

Open your chest and take the heart from it
When you talk, can I tape you?
How'd you get what we don't know?
We don't know how to help
Only know how to hound
Nose to the grindstone
Grindstone to the ground

Don't even visit that place,
they'll sharpen their teeth on your smile
I'm glad you didnt
All our songs will be lullabyes in no time

What's bad, What's wrong, make it alright, alright
It's gone, so long
We've got time, all the time
All the time

Aaaaaahhhhhhh

Imagini (sau Frigul)  Ar trebui să ne dăm seama că un vis nu este ceva ordinar. Imaginile nopții, ce e drept. Acum două nopți mi-ai tulburat somnul, m-ai trezit de prea multe ori. Te-am văzut cum alergai cu cuăitul spre mine, cum ma priveai, arzător, nedumerit. Sângele curgea ușor de pe lama cuțitului, cădea zgomotos pe pămănt.. înca ii aud ecoul, înca te vad in fața mea.  Aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept,aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept. VREAU să te văd odată, de ce Dumnezeu am plecat de acasă? Ozzy Osbourne îmi cânta în cap. Poate aș avea o șansa să dau de tine, fie că vrei, fie că nu. Sunt ambițioasa, I get what I want.  Nu mai are rost să te descriu fizic, corect, mândrule? Nu are sens. Te cunoști. Deși moral nu îmi prea ești comun. Crezi că o privire poate caracteriza o ființa? Privirea pe care am întalnit-o în visul meu mi-a umblat prin minte, și-a făcut bagajul și a devenit un gând călător, aleargă de colo colo, din colț în colț, îmi bate în ochi de fiecare dată când îti scriu sau aud numele simplu.  Ieri. Eram in metrou de vreo 10 minute, aproape că adormisem, defapt moțăiam deja. Mai mult ca sigur știi ce m-a trezit din somn, corect? Sunt întunecati și adânci, am căzut în ei ca într-o fântână fără fund. M-au speriat la un moment dat, până m-a luat un val de căldură care m-a plimbat de la dreapta la stănga. Zâmbeam ca și cum teama mea se evaporase în aer gol.  Haide să ne luăm de mână, să sărim în infinitul albastru al oceanului contopit cu cerul ăi să ne căutăm unul pe celălat, sufletește. Orice este posibil, dragul meu, orice.  Să ne imaginăm că suntem două particule de praf, minuscule, albe. Plutim în aer de ceva timp, nu știm ce ne așteaptă, absolut nimic nu știm. Până ne lovim unul de celălalt, ne luăm în brațe și asta a fost, ne-am contopit, suntem aceeași ființă de acum înainte. Vrem să regăsim aerul pe care îl respiram împreuna, să îl adunăm într-o sticlă verde și să îngropam sticla în nisipul plajei infinitului albastru pentru când vom avea nevoie. Pentru când nu vom mai fi, pentru momentele goale, acele perioade seci și monotone. Nu vor veni, știm doar, ne vom ține etern de mână, în brațe, încovrigați și zgribuliți de bătaia vântului de toamna târzie.  Seară. Singură pe straduța pietruită, căutată de urletele câinilor disperați de a purta o conversație cât de scurtă, dar existentă. Îmi ridic privirile, se întâlnesc cu un domn bine, îmbrăcat la costum: - 'Nă Seara! - Bună Seara, fetiță. Totuși, ce cauți la ora asta târzie afară? ... Da, deja începuse cu întrebările inutile. - N-ați înțelege... Merge mai departe, devenisem aparent deja mult prea irascibilă pentru întrebările lui stupide de om îngrijorat.  Știi, vreau să mă insotesti de fiecare dată când merg spre casâ, sâ îmi explici filozifia cine-știe-care, să te privesc cum zâmbesti printre cuvinte. Da! Să îți simt respirația la fiecare mișcare, să îți învăț mai aprofundat felul de a gândi, mândrule. Cred că pot zbura.  Mă numesc Andora și înca simt frigul. M-am ajutat de la capitolul 4, l-am continuat. De acum in colo voi scrie doar o singura povestire mai departe, posibil a combina postarile vechi. Multumesc.

Capitolul XI : Joacă

 Nu poti gandi nimic. Poti cadea in gol, dar nu in nimic. Am asteptat saispe ani colorati, singura, pe un scaun langa lanul intins de grau, uitandu-ma la mainile mele si fredonand un cantecel auzit in copilarie, de la mama. Eram mica, nu gandeam cu destula luciditate pentru a imi da seama ca fiecare cuvintel avea propriul lui sens, povestea lui; dar jucandu-ma, am reimbinat cuvintele, povestile s-au intortochiat iar cantecelul a derivat de la ceva mostenit la ceva nou, ceva care ma oarecum reprezenta. Acel joc facut pe loc a redat felul meu de a fi si felul meu de a gandi. Ajunsesem la punctul in care doi pitici se jucau intr-un volum cu poezii. 
 Mereu am iubit cartile, da! 
 Piticii ma prindeau cateodata in somn de mana si alergam cu ei printre litere, chicoteam, radeam in hohote de forma unora dintre ele. Dar le iubeam, ce e sigur, erau intemeitorii piticilor. Piticeii veneau din carti, cantecelul venea dintr-o carte, mama invatase cantecelul dintr-o carte, deci eu am facut cunostiinta cu o carte. Dar cum am vrut eu, fiindca am derivat cantecelul.
 Nu m-au mai vizitat piticii. Poate doar din cauza simplului fapt ca nu am mai incercat sa gandesc nimic. Sau poate ca am uitat cantecelul, am uitat de carte..

Capitolul X : Cum vrei..

 Regret. Trebuia sa ma desir, sa iti arat ce vreau si ce nu vreau sau ce mi-ar trebui. Dar n-am putut, parca mi-a stat asa-zisul tau ,,roman,, in gat, cazuse in branci, lovinduse la genunchi.
 Si intradevar, la un moment dat, a reusit, a atins lumina, dar nu mai erai langa mine, aveam doar perna alba in brate, ghemuita in pat, si zburlita de frig. ,,Romanul,, zicea asa: nu-l lasa nicicum sa plece, fii atenta.
 Si sunt atenta, voi fi mereu atenta..
 Nu vreau sa ma pierd in camera alba, caut prin fiecare nor care un cuvant cu care o pot colora, din fiecare zambet fur un sunet, cat de mic, dar avand un rost superb de mare. 
 Din nou, visele nu sunt pure intamplari sau ceva pe care ar trebui sa ignoram. Da, visez un copilas micut, cu ochi albastrii cat obrajii de mari, sinistru. Ma cauta in fiecare noapte, la mine in camera ia nastere si tot acolo se devine praf. Vine si imi umbla prin ganduri, cele care ii surad, le ia, cele dulci; ma lasa cu o amintire in urma, speriata si incoltita. In acele dimineti ma trezesc cu gandul ca odata si odata ma voi trezi cu mana ta umblandu-mi prin par, spunandu-mi ca totul va fi bine, absolut bine.

Capitolul IX : Liceu, clasa a 9-a

Incepem saptamana intr-un mod melodic, dupa care urmand doua ore pline de cuvinte intortocheate, dar frumoase, nemteste, daca vreti. Urmand o ora de chin didactic, intrumatorul probabil vrand sa scoata fizicieni din noi, urmand o excursie scurta in Londra, asteptam ora de respiro, cu un aer parizian. Si in sfarsit multumind romanilor pentru limba materna, latina, izvorul nostru.
Ziua doi ne aduce poate mai putin binevenita ora de aritmetica, ora in care ne luam de mana cu numerele, dansand pe ritmul lui Pitagora. In urmatoarele milisecunde ne dam seama de ce iubim plaeta si roadele ei, si, desigur, asteptam alte cateva milisecunde pentru a ne da seama de ceea ce mancam in fiecare zi, chimicale ar zice domnul direcor, E-u dupa E-u! Din nou, veneram romanii si faptul ca au dat nastere limbii latine, dupa care stam la taclale cu doamna diriginta, dezmeticandu-ne. Urmeaza scaparea ingerilor in clasa si reintemnitarea lor in caiete, carti deoarece urmeaza mult prea iubita ora de limba romana, ah limba minunata, limba mea natala!
Trece o zi, vine alta. Miezul saptamanii este escortat de doamna informatica si dragii ei slujitori, calculatoarele! Biologia o sustine domnul director, materie de prima clasa, mai presus de orice, extrem  de importanta, etc. (toate aceastea, desigur, jucand roluri in descrierea perfecta pentru materia perfecta predata de el insusi). Logica, miscandu-se timida sub lumina reflectoarelor, este inca noua, este cea noua, mai exact. Revine nemtoaica venita direct din Muenchen doar pentru noi, dar facand loc pentru limba noastra pur latineasca. Ne oprim prin a ne imagina diferite forme de relief si ape curgatoare.
Iubim a patra zi a saptamanii. Pe cai ca se filmeaza in Anglia, chiar in Londra, la baza lui Big Ben. Ne reintalnim cu doamna informatica si slujitorii ei constiinciosi. Din nou, Paris, Paris, Paris. Revine timida logica cu ochii spalaciti si umezi. Urmatoarea actiune are loc pe un bloc de desen A3, cu culorile prime, calde, reci, secundare, fugind de colo colo pe coala alba. La un moment dat vom intra toata clasa de mana in vechime, antichitate. Ne luam la revedere cu o lectie despre numere.
Incepem ultima zi cu lectia legata de Evul Mediu, urmand o alta ora ma putin binevenita de fizica. Vazand cum merg lucrurile, intervine dulcea nemtoaica cu literatura de mana si domnul bine, domnul roman, cu o carte sub brat. Urmeaza efortul fizic, doua flotari, doua abdomene, si incheiem saptamana grea cu o excursie in Londra.

.!

Mă simt surdă și supraexpusă.

Capitolul VII : Convorbire

Imi pare rau, am sters capitolul 7. 

Nu dau motive.

Capitolul VI : Imagini

 Ar trebui sa ne dam seama ca un vis nu este ceva ordinar. Imaginile noptii, ce e drept. Acum doua nopti mi-ai tulburat somnul, m-ai trezit de prea multe ori. Te-am vazut cum alergai cu cutitul spre mine, cum ma priveai, arzator, nedumerit. Sangele au curgea usor de pe lama cutitului, cadea zgolotos pe panant.. inca ii aud ecoul, inca te vad in fata mea.
 Astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept,astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept, astept. VREAU sa te vad odata, de ce Dumnezeu am plecat de acasa? Ozzy Osbourne imi canta in cap. Poate as avea o sansa sa dau de tine, fie ca vrei, fie ca nu. Sunt ambitioasa, I get what I want.
 Nu mai are rost sa te descriu fizic, corect, mandrule? Nu are sens. Te cunosti. Desi moral nu imi prea esti comun. Crezi ca  o privire poate caracteriza o fiinta? Privirea pe care am intalnit-o in visul meu mi-a umblat prin mite, si-a facut bagajul si a devenit un gand calator, alearga de colo colo, din colt in colt, imi bate in ochi de fiecare data cand iti scriu sau aud numele simplu.
 Ieri. Eram in metrou de vreo 10 minute, aproape ca adormisem, defapt motaiam deja. Mai mult ca sigur stii ce m- a trezit sin somn, corect? Sunt intunecati si adanci, am cazut in ei ca intr-o fantana fara fund. M-au speriat la un momant dat, pana m-a luat un val de caldura care m-a plimbat de la dreapta la stanga. Zambeam ca si cum teama mea se evaporase in aer gol.
 Haide sa ne luam de mana, sa sarim in infinitul albastru al oceanului contopit cu cerul si se ne cautam unul pe celalat, sufleteste. Orice este posibil, dragul meu, orice.
 sa ne imaginam ca suntem doua particule de praf, minuscule, albe. Plutim in aer de ceva timp, nu stim ce ne asteapta, absolut nimic nu stim. Pana ne lovim unul de celalalt, n luam in brate si asta a fost, ne-am contopit, sunte aceeasi fiinta de acum inainte. Vrem sa regasim aerul pe cae il respiram impreuna, sa il adunam intro sticla verde si sa ingropam sticla in nisipul plajei infinitului albastru pentru cand vom avea nevoie. Pentru cand nu vom mai fi, pentru momentele goale, acele perioade seci si monotone. Nu vor veni, stim doar, ne vom tine etern de mana, in brate, incovrigati si zgribuliti de bataia vantului de toamna tarzie.

Capitolul V : OE

Bin weg, vielleicht wird das fuer immer oder fuer einiger Zeit. Kann das eigentlich nicht ganz genau sagen, aber ich bin doch sicher, dass da irgendwas passieren wird.
Nimic nou, nimic deosebit, fratilor. Vreau doar sa va spun ca am nevoie de ein Abenteuer fuers ganze Leben, vreau sa il gasesc mai repede, sa dam nas in nas ununl de celalalt, sa ne luam gewaltig de mana si sa fugim, din cand in cand uitandu-ne unul la celalalt. Sa bantuim orasul singuri, amandoi, tu, eu. Oder falls wir es eigentlich koennen, Berliner Mauer! Liebe! Spaziergaenge durch die Nacht, Radtouren und alles.
Ich will dass wir zusammen in Wien verlohren gehen.
Ich will dich aber finden. Bis dann, bin ich allein da.
Bateria nu rezista, timpul nu rezista, eu nu rezist, apa nu mai rezista in pahar. Soll ich das Glas gegen die Wand werfen?.. sau sa stau in banca mea, frumos, da, continui cu scrisul.
N-am mai scris de mulu, prea mult timp. Fiercare cuvant auzit,  un pas spre un cuvant scris, parerea mea. Asa functionez eu cel putin, multumesc. Totusi, mi s-a spus ca am crescut, ca m-am maturizat, ca am venit intr-un an la pachet cu enorme schimbari, enorme! Oder hat sich eigentlich nichts veraendert?..
..na ja, der muss ich auch mal wahrnehmen.
Cicero hat doch folgendes gesagt: ,,fang nie an aufzuhoeren, hoer nie auf anzufangen.,, Das ist doch wahr, oder?

Capitolul IV : Libertatea, nu avem nevoie de ziare

 Nu poti gandi nimic.
 Poti sa cazi in gol dar nu in nimic, 
ceea ce a fost odata totul.
 O propastie plus un zambet, dar nu orice zambet, al tau, e nimic.
 Am asteptat saispe ani, singura, pe un scaun langa lanul intins de grau,
uitatndu-ma pe cer la cardurile de ciori, care si ele, de altfel, grabite, fugeau de mine.
 Da, ma simteam singura dupa ce m-a parasit mama, inca am acel gol.
 Dar eram mica, nu gandeam lucid, imi traiam copilaria, in joaca;
cu timpul realizam toti ce si cum se intampla. Dar jucandu-ne...
 Sa ne imaginam ca ne dam pe un leagan cu sfori legate de creanga unui copac. Ne luam avant, din ce in ce mai tare, zburam, nu mai putem zari pamantul, chiar si copacul a iesit din vizor. Tot ce ne sta in cale este cerul, desi cerul este cheia libertatii. Se numeste joaca ceea ce discutam noi aici, simpla, frumoasa si aducatoare de zambete. (Ah! ma obsedeaza zambetele, sunt o asa mare parte din mine; mi s-a spus ca, in momentul in care am iesit din maternitate in bratele dragei mele mame, zambeam. Ca si copil nu am plans aproape niciodata, radeam mereu.) Vazand cerul, intinzi mana spre el, il vrei, te vrea, va vreti. Cerul acopera tot, este frumusetea pamantului, albastrul vietii.
 As vrea sa fiu un pescarus sa zbor peste mari si oceane, sa ajung acolo unde albastrul este etern, Edenul meu. Dar cu tine, tu, pe care inca nu te cunosc. Sau?... In mijlocul oceanului, unde bolta cereasca se uneste cu apa, albastru peste albastru, albastru pentru albastru. Iar noi, desigur, zburand printre ele, cautandu-ne locul perfect unde cerul este vesnic senin iar soarele sa rasara si sa apuna in fiecare zi, fara ragaz. 
 Liberi fiind chiar si in momentul de fata nu ne dam seama de ceea ce avem in mana si putem folosi. De ce nu ne urcam toti in trenuri, sa plecam oriunde, nu conteaza, atata timp cat libertatea este ceva sigur. Mereu mi-am dorit sa plec, sa scap, sa incerc altceva... Nu ne trebuiesc ziare, atata timp cat exista carti. Ziarele mint in unele cazuri, ne doboara. (Ma puteti contrazice, nu ma deranjeaza absolut deloc!) Cartile conduc si vor conduce. Totul trebuie citit si in acelasi timp iubit, cu foarte multa grija.
 O samanta de mac in vant, purtata cu el pana la celalalt capat al pamantului, desi nu pierduta. Nu te poti pierde in propria ta lume, este impotriva vointei si a sperantelor. Fiind acea samanta, trebuie sa te simti oriunde acasa, pretutindeni este acasa, conform libertatii. Uiti ca trebuie sa ajungi de unde ai plecat, sau poate nu trebuie, depinde. Oricum, incerci ceva nou, experienta si dragostea cuiva. Ochii pierduti dupa care se ascunde marea si cerul te ademenesc spre necunoscut, spre sansa. Tu fiind curios, accepti orice.
 Cu ochii clatiti de lumina soarelui, devi euforic, ai puterea in mana, stii ca esti in stare de orice, ca poti face orice. Te simti invingator absolut.

Capitolul III : Descărcări paralele

 Nu dau nume, in primul rand, multumesc.

 Avand in vedere ca esti departe, nu poti vedea cum imi sticlesc salbatic ochii. Ah, toamna! Sa vina! Am fost acuzata, mi s-a spus ca sunt indragostita, nu mi-as fi dat seama, nici nu prea cred. Nu, nu exista nicio posibilitate. Dar nu sunt sigura de nimic.

 Relatiile la distanta se spune ca nu merg. Dar daca legatura ar fi atat de stransa, atat de puternica incat zecile, sutele de kilometrii ar trebui sa nu conteze. Sa se pretinda ca stam la doua case distanta. Orice gand merita dezvoltat, orice este posibil. Pot zbura, dragilor.

 Nu cedez, nu renunt la ideea ca s-ar putea intampla ceva, ca s-ar putea forma ceva frumos, ceva greu de explicat. Astept cat trebuie de mult, timpul nu reprezinta niciodata o problema. Vreau sa te cunosc mai mult, fotografiile sunt deja de domeniul trecutului, convorbirile la telefon, nici mai spun! Unii spun ca imi pierd timpul, ca sper la nimic; oare, oare. Cineva mi-a spus ca am sarit in paharul cu apa si ca nu mai vreau sa ies de acolo, ca sunt incapatanata, nu vreau sa inteleg, sa accept realitatea. Dubios, am gandit prima oara, desi interesant. Cum ar fi sa intram intr-un pahar cu apa, sa avem inaltimea de cel mult 5 mm, in asa fel incat sa nu putem iesi din pahar. Daca paharul se sparge, pierim si noi odata cu el. In comparatie cu visele si sperantele omului, paharele se sparg mult mai usor si devin inutile. Visele si sperantele nu pot fi rapuse sau eliminate. Revenind la supravietuirea in paharul cu apa: am putea vedea lumea cu alti ochi, asa cum nu o  vedem niciodata. In primul rand, o vedem prin sticla, ceea ce este intr-adevar sec, doi la mana, o privim ca dintr-o cusca, incuiati, departe de lume, trei la mana, o privim impreuna, ceea ce poate fi privit ca un avantaj.

 Dar apa se va bea sau in cel mai rau caz se evapora. Apa este singurul lucru care ne intretine viata in pahar. Concluzionand, ne hranim cu simple cuvinte, ne potolim setea cu priviri. Pana ajungem intr-un loc alb, tinandu-ne de mana.

 Sunt imbracata in alb si am baut cel putin 2 l si jumatate de apa in ultimele doua ore. De obicei, cand sunt frustrata beau enorm de multa apa si ma imbrac in alb. Camera mea este puternic colorata, urme de maini, tablouri, fotografii, flori uscate, tot ce vrei si ce nu vrei, uneori parca imi aminteste ca traiesc, desi in majoritatea cazurilor devine foarte apasatoare. Doar patul l-am vrut alb. Ma simt protejata si in pace absoluta. Nu scriu, nu citesc, nu vorbesc si sunt imbracata in alb, sunt frustrata sau am o problema. Tata crede ca ma obsedeaza ceva anume si nu stiu cum sa scap de acel ceva sau de frica lui.

 Am perioade cand vorbesc singura sau cu propria mea reflectie. Am nevoie de oglinzi ca de apa. Fata cu ochii albastrii imi povesteste ce vrea ea de la cineva, ceva ce necesita multa rabdare, enorm de multa. Se descarca, i se umezesc ochii, plange intr-un final. Declara ca este mult prea sensibila, ca iubeste. Crede ca este capabila de a iubi, crede doar. Pana ajunge sa aiba o revelatie, atunci ii sticlesc ochii, devin din albastrii gri. Rar vezi asa ceva, rar avem revelatii. Vrem sa invatam totul, sa tinem totul in mana, tanjim dupa putere absoluta. Nu rezulta nimic, dupa parerea mea, sa fim realisti. Invatam doar ceea ce se poate, restul sunt pure vise si sperante, care poate, intr-o zi, pot deveni partial reale, doar poate. 

 Dragul meu, uite cum sar de la un subiect la altul. Foarte probabil sa intelegi ce vreau sa-ti spun, m-ar face fericita un semn de la tine. Nu ma lasa sa cad in gol. Si totusi, cred ca pot zbura.

Capitolul II : Conviețuirea cu gânduri legate de frumusețea absolută

 Ce bine ca suntem diferiti!
 Am nevoie de cineva care are necesara rabdare de a-mi numara firele de par din cap, dau in schimb iubire si priviri colorate pal. Ideea este ca trebuie sa te gasesc, sa stiu ca esti tu, sa fiu atat de sigura de mine, incat ochii sa nu imi mai clipeasca, sa te privesc apasator, sa iti dau de inteles ce vreau, ce imi trebuie si tu ai. Imi poti darui ceea ce necesita rabdarea. Desi parca ne obsedeaza frumusetea, corect? Rabdarea este din punctul meu de vedere semnificativa frumusetii.
 Frumuseatea este intradevar schimbatoare, dar niciodata trecatoare.
 Un melc se afla pe sina caii ferate. Inconstient de ceea ce face, desigur. Trece trenul, sigur, va dati seama ce se intampla... Melcul este din puncul meu de vedere o fiinta cu oarecum putine scopuri. Motivul pentru care l-am ales drept exemplu este ca fratele meu ii uraste, ceea ce ma face sa le iau apararea, concluzionand ma face sa ii iubesc, deci ii consideri purtatori de frumusete. Revenind la tragedie, dupa accident, melcul ramane fizic pe sina iar sufleteste se indreapta spre iarba Edenului. Frumusetea inca ramasa este gandul, gandul ca poate a ajuns acolo unde ii este mult mai bine. Sau, daca vreti, ar fi avut o tentaiva sinucigasa, asa, prin absurd, deci si-a indeplinit scopul. Aici, frmusetea consta in atenta calculare a actiunilor.
 Vorbind despre frumusete, te stanjenesti, nu te consideri frumos, ba nici pe departe atragator. Asa suntem, unii, mai retrasi, mai sfidati, speriati chiar. Trebuie mentionat: fiind realist si optimist in acelasi timp, iti dai seama ca lumea nu e tocmai roz, ba nici pe departe cum ai vrea tu sa fie. Nu este un motiv de ingrijorare, putem iubi orice. Putem face orice, orice este posibil, orice poate reusi.
 Fiecare avem o stea pe cer. La nasterea unui prunc, apare un nou punct alb pe bolta cereasca a noptii. La stingerea unui suflet, un alt fiu al lui Adam si Evei isi pune o dorinta, nedandu-si seama ca sansa vine de la un suflet raposat. Unul din necesitatile vietii este ceva greu de invatat, a analiza o situatie, a o deseca pana la ultimul firicel de materie este intradevar greu. dar nu si daca gandim lucid cu o tenta stralucitoare de optimism.
 Ceea ce iubesc eu la fratele meu cel mai mult este ca stie ce inseamna un nimic al vietii. Un exemplu dat de insusi el este a manca o bomboana. Aceasta actiune provoaca placere, dulceata iti invaluie gura in majoritatea cazuirilor iar la sfarsit iti apare un zambet pe buze, zambetul insemnand multumire si fericire. Analizand la modul general, toata viata este compusa din nimicuri, nimicuri care poate devin maretii, maretiile alcatuind activitatile obligatorii si necesare ale vietilor noastre. Imi pare rau daca nu ma intelegeti... Vedeti? De aceea exista optimism si pesimism. Unii cred ca pot zbura, altii nu.

Citate “Ghidul Optimistului“ - Cărți și lectură

Cărțile sunt prieteni neîndoielnici și reci. (Victor Hugo, “Mizerabilii“, 1862)


 O șeisme din copacii Terrei sunt tăiați pentru a fabrica hârtie: de aceea, este plăcut să aflăm că la construirea noii autostrăzi britanice M6 au fost folosite două milioane și jumătate de romane vechi, publicate de Editura Mills&Boon. Exemplarele nevândute au fost transformate în pastă și adăugate în amestecul de asfalt și Tarmac, la o “rată“ de cincizeci și șapte de mii de volume la o mie de metri, pe o lungime de douăzeci și cinci de kilometri, menirea lor fiin aceea de a împiedica fisurarea asfatului turnat. Richard Beal, manager de proiect la Tarmac Central, a declarat că au fost folosite romane de dragoste ale Editurii Mills&Boon deoarece de exemplare sunt returnate în fiecare an la fabrică, nevândute.

Lipsă

Esti ca o lumanare care arde pana la epuizare,
un punct alb de pe cerul noptii
care odata si odata cade si piere.
Ca un fulg de nea abia scapat dintr-un nor,
dar inca in crestere.
In ciuda frumusetii pe care o rapui si o inspiri,
propriul tau punct culminant nu il poti intelege.
Luna rasare,
dar pana ajunge la mijlocul noptii,
bolta cereasca ii cere schimbari bruste.
Accepta pentru a-si atinge scopul initial.

Capitolul I : Din singuratate in campul de lavanda

 E ceva frumos, euforic chiar. E oarecum like this pentru mine:

 Stii ca ai pe cineva pe care te poti baza, in afara de bff, care in cazul meu este o fata. Ceea ce introduce o persoana de sex opus in viata voastra, curiozitatea de a o cunoaste si de a o indragi. Ajungem la un punctul culminant, ne dam seama de faptul ca mereu am avut nevoie de acel om, de acea fiinta cu ochii limpezi, sufletul de sprijin. Il iubim, ce e corect, ne oarecum obsedeaza daca vreti.Un baiat in adolescenta, concluzionand, imprevizibil. Desi nu este nevoie de griji si aluzii negative, optimismul este din punctul meu de vedere cel care ar trebui sa predomine. Si dragostea, desigur.

 O relatie in adolescenta reprezinta un pas spre seriozitate, spre necunoscutul de mult așteptat. Ținându-i mâna în mâna ta, traspirația dulce, si sentimentul ca e mereu acolo cand trebuie, iti ia mintile, te copleseste.

 Urmatorul pas este sarutul, dragii mei. Mult mai coplesitor ca tinutul de mana. Ceva tandru, usor si sigur, daca vreti. Inchizand ochii iti imaginezi particica din viata ta, acea asa numita cale spre euforie, iubire si tandrete. Buzele zmucindu-se, dintii lui muscand bland din buza ta inferioara. Privirea de dupa acest joc cu ape neimblanzite este pierduta, spalacita, dar iubitoare.

 Continuand, toate decurg excelent chiar in urmatoarele ore. Cate un sarut, un zambet, o miscare brusca de mult asteptata. Poate isi mai aprinde cate o tigara, te uiti la el cum inhaleaza tot fumul acela... Iti lasa si tie un gust amar in gura. Asta nu ar conta, daca intradevar ai fi indragostit.

 Trebuie sa plece. Chin, infern, nu ii dai drumul mainii, iti ti buzele lipite de ele tale, genele voastre se intalnesc, formand un pod gingas sentimenteleor si gandurilor ce va sar din ochii unuia, ajungand in mintea celuilalt, fiind siguri ca sunt autentice.

 Pleaca. Te simti goala, lipsita de viata, fara acel flair pe care il aveai acum cateva momente. Te uiti cum pasii lui se indeparteaza, cum prin simple arcuiri ale gambelor paseste in directia gresita... Dar intoarce capul, iti da de inteles ca nu s-a terminat, ba nici pe departe. 

 Timpul fara el arde greu, lumanari inalte, imense, grele, hazard. Iti cauti de lucru, citesti, nimic. Astepti un semn de viata de la el, vrei sa stii ca e bine. Gandurile iti joaca Polka in cap, deviind de la pasii originali, ajungand la dezastru.

 ...Pana bipuie telefonul. Vrea sa va vedeti, cat mai repede. In mintea ta ar urma din nou o alta zi ca toate celalalte pentrecute langa el. Desi nu stii niciodata de ce e in stare, doar e el, e unicul el!

 Totul decurge minunat, mai mult de atat, fluturii iti umbla din fundul stomacului pana in gat, simti ca ti se opreste respiratia, ii declari iubirea, visele ti le expui, tot ceea ce iti sta pe suflet vrei sa ii spui, chiar daca nu poti. Astepti ca el sa-ti descopere adancurile, sa se integreze in lumea ta, sa iti cunoastca necunoscutul mai bine decat tine, dupa care sa faci chiar si tu cunostiinta cu tine insuti.

 Iti umbla in par... Ah! ce sublim, divin, cum vrei sa o numesti. Mainile lui iti aluneca prin par precum caii fugind in galop pe coastele unui munte uitat de lume, uitat de tot. Uiti de tot, il ai doar pe el, nu vrei mai mult de atat, doar el sa fie.

 Momentul mult asteptat este acea prima oara. Sigur ca esti speriata, nu am necesara experienta pentru a explica si asta, deci nu ma complic, imi pare rau. Dar va veni si timpul meu, cu siguranta.