Regret. Trebuia sa ma desir, sa iti arat ce vreau si ce nu vreau sau ce mi-ar trebui. Dar n-am putut, parca mi-a stat asa-zisul tau ,,roman,, in gat, cazuse in branci, lovinduse la genunchi.
Si intradevar, la un moment dat, a reusit, a atins lumina, dar nu mai erai langa mine, aveam doar perna alba in brate, ghemuita in pat, si zburlita de frig. ,,Romanul,, zicea asa: nu-l lasa nicicum sa plece, fii atenta.
Si sunt atenta, voi fi mereu atenta..
Nu vreau sa ma pierd in camera alba, caut prin fiecare nor care un cuvant cu care o pot colora, din fiecare zambet fur un sunet, cat de mic, dar avand un rost superb de mare.
Din nou, visele nu sunt pure intamplari sau ceva pe care ar trebui sa ignoram. Da, visez un copilas micut, cu ochi albastrii cat obrajii de mari, sinistru. Ma cauta in fiecare noapte, la mine in camera ia nastere si tot acolo se devine praf. Vine si imi umbla prin ganduri, cele care ii surad, le ia, cele dulci; ma lasa cu o amintire in urma, speriata si incoltita. In acele dimineti ma trezesc cu gandul ca odata si odata ma voi trezi cu mana ta umblandu-mi prin par, spunandu-mi ca totul va fi bine, absolut bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu