Nu poti gandi nimic.
Poti sa cazi in gol dar nu in nimic,
ceea ce a fost odata totul.
O propastie plus un zambet, dar nu orice zambet, al tau, e nimic.
Am asteptat saispe ani, singura, pe un scaun langa lanul intins de grau,
uitatndu-ma pe cer la cardurile de ciori, care si ele, de altfel, grabite, fugeau de mine.
Da, ma simteam singura dupa ce m-a parasit mama, inca am acel gol.
Dar eram mica, nu gandeam lucid, imi traiam copilaria, in joaca;
cu timpul realizam toti ce si cum se intampla. Dar jucandu-ne...
Sa ne imaginam ca ne dam pe un leagan cu sfori legate de creanga unui copac. Ne luam avant, din ce in ce mai tare, zburam, nu mai putem zari pamantul, chiar si copacul a iesit din vizor. Tot ce ne sta in cale este cerul, desi cerul este cheia libertatii. Se numeste joaca ceea ce discutam noi aici, simpla, frumoasa si aducatoare de zambete. (Ah! ma obsedeaza zambetele, sunt o asa mare parte din mine; mi s-a spus ca, in momentul in care am iesit din maternitate in bratele dragei mele mame, zambeam. Ca si copil nu am plans aproape niciodata, radeam mereu.) Vazand cerul, intinzi mana spre el, il vrei, te vrea, va vreti. Cerul acopera tot, este frumusetea pamantului, albastrul vietii.
As vrea sa fiu un pescarus sa zbor peste mari si oceane, sa ajung acolo unde albastrul este etern, Edenul meu. Dar cu tine, tu, pe care inca nu te cunosc. Sau?... In mijlocul oceanului, unde bolta cereasca se uneste cu apa, albastru peste albastru, albastru pentru albastru. Iar noi, desigur, zburand printre ele, cautandu-ne locul perfect unde cerul este vesnic senin iar soarele sa rasara si sa apuna in fiecare zi, fara ragaz.
Liberi fiind chiar si in momentul de fata nu ne dam seama de ceea ce avem in mana si putem folosi. De ce nu ne urcam toti in trenuri, sa plecam oriunde, nu conteaza, atata timp cat libertatea este ceva sigur. Mereu mi-am dorit sa plec, sa scap, sa incerc altceva... Nu ne trebuiesc ziare, atata timp cat exista carti. Ziarele mint in unele cazuri, ne doboara. (Ma puteti contrazice, nu ma deranjeaza absolut deloc!) Cartile conduc si vor conduce. Totul trebuie citit si in acelasi timp iubit, cu foarte multa grija.
O samanta de mac in vant, purtata cu el pana la celalalt capat al pamantului, desi nu pierduta. Nu te poti pierde in propria ta lume, este impotriva vointei si a sperantelor. Fiind acea samanta, trebuie sa te simti oriunde acasa, pretutindeni este acasa, conform libertatii. Uiti ca trebuie sa ajungi de unde ai plecat, sau poate nu trebuie, depinde. Oricum, incerci ceva nou, experienta si dragostea cuiva. Ochii pierduti dupa care se ascunde marea si cerul te ademenesc spre necunoscut, spre sansa. Tu fiind curios, accepti orice.
Cu ochii clatiti de lumina soarelui, devi euforic, ai puterea in mana, stii ca esti in stare de orice, ca poti face orice. Te simti invingator absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu