Emily Haines and The Soft Skeleton - Winning
( http://www.youtube.com/watch?v=TbxS4b96wg8 ) 




To never open a book, always reading a magazine
Outspend, betting if it looks like winning you haven't been
Knives don't have your back
I wait and I count, the knives don't have your back
I wait and I count to the last breath we take

What we made, doesn't make sense
What's a wolf without a pack?
Open your chest and take the heart from it
Open your chest

What's bad, we'll fix it
What's wrong, we'll make it alright, alright
It's gone, we'll find it
Takes so long, we've got time
All the time

Some part of you, too small to lose
Some part of you, too small to lose
All of us, All of you
All of us, All of you counting to the last breath we take
What we made, doesn't make sense
What's a wolf without a pack?

Open your chest and take the heart from it
When you talk, can I tape you?
How'd you get what we don't know?
We don't know how to help
Only know how to hound
Nose to the grindstone
Grindstone to the ground

Don't even visit that place,
they'll sharpen their teeth on your smile
I'm glad you didnt
All our songs will be lullabyes in no time

What's bad, What's wrong, make it alright, alright
It's gone, so long
We've got time, all the time
All the time

Aaaaaahhhhhhh

Imagini (sau Frigul)  Ar trebui să ne dăm seama că un vis nu este ceva ordinar. Imaginile nopții, ce e drept. Acum două nopți mi-ai tulburat somnul, m-ai trezit de prea multe ori. Te-am văzut cum alergai cu cuăitul spre mine, cum ma priveai, arzător, nedumerit. Sângele curgea ușor de pe lama cuțitului, cădea zgomotos pe pămănt.. înca ii aud ecoul, înca te vad in fața mea.  Aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept,aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept, aștept. VREAU să te văd odată, de ce Dumnezeu am plecat de acasă? Ozzy Osbourne îmi cânta în cap. Poate aș avea o șansa să dau de tine, fie că vrei, fie că nu. Sunt ambițioasa, I get what I want.  Nu mai are rost să te descriu fizic, corect, mândrule? Nu are sens. Te cunoști. Deși moral nu îmi prea ești comun. Crezi că o privire poate caracteriza o ființa? Privirea pe care am întalnit-o în visul meu mi-a umblat prin minte, și-a făcut bagajul și a devenit un gând călător, aleargă de colo colo, din colț în colț, îmi bate în ochi de fiecare dată când îti scriu sau aud numele simplu.  Ieri. Eram in metrou de vreo 10 minute, aproape că adormisem, defapt moțăiam deja. Mai mult ca sigur știi ce m-a trezit din somn, corect? Sunt întunecati și adânci, am căzut în ei ca într-o fântână fără fund. M-au speriat la un moment dat, până m-a luat un val de căldură care m-a plimbat de la dreapta la stănga. Zâmbeam ca și cum teama mea se evaporase în aer gol.  Haide să ne luăm de mână, să sărim în infinitul albastru al oceanului contopit cu cerul ăi să ne căutăm unul pe celălat, sufletește. Orice este posibil, dragul meu, orice.  Să ne imaginăm că suntem două particule de praf, minuscule, albe. Plutim în aer de ceva timp, nu știm ce ne așteaptă, absolut nimic nu știm. Până ne lovim unul de celălalt, ne luăm în brațe și asta a fost, ne-am contopit, suntem aceeași ființă de acum înainte. Vrem să regăsim aerul pe care îl respiram împreuna, să îl adunăm într-o sticlă verde și să îngropam sticla în nisipul plajei infinitului albastru pentru când vom avea nevoie. Pentru când nu vom mai fi, pentru momentele goale, acele perioade seci și monotone. Nu vor veni, știm doar, ne vom ține etern de mână, în brațe, încovrigați și zgribuliți de bătaia vântului de toamna târzie.  Seară. Singură pe straduța pietruită, căutată de urletele câinilor disperați de a purta o conversație cât de scurtă, dar existentă. Îmi ridic privirile, se întâlnesc cu un domn bine, îmbrăcat la costum: - 'Nă Seara! - Bună Seara, fetiță. Totuși, ce cauți la ora asta târzie afară? ... Da, deja începuse cu întrebările inutile. - N-ați înțelege... Merge mai departe, devenisem aparent deja mult prea irascibilă pentru întrebările lui stupide de om îngrijorat.  Știi, vreau să mă insotesti de fiecare dată când merg spre casâ, sâ îmi explici filozifia cine-știe-care, să te privesc cum zâmbesti printre cuvinte. Da! Să îți simt respirația la fiecare mișcare, să îți învăț mai aprofundat felul de a gândi, mândrule. Cred că pot zbura.  Mă numesc Andora și înca simt frigul. M-am ajutat de la capitolul 4, l-am continuat. De acum in colo voi scrie doar o singura povestire mai departe, posibil a combina postarile vechi. Multumesc.

Capitolul XI : Joacă

 Nu poti gandi nimic. Poti cadea in gol, dar nu in nimic. Am asteptat saispe ani colorati, singura, pe un scaun langa lanul intins de grau, uitandu-ma la mainile mele si fredonand un cantecel auzit in copilarie, de la mama. Eram mica, nu gandeam cu destula luciditate pentru a imi da seama ca fiecare cuvintel avea propriul lui sens, povestea lui; dar jucandu-ma, am reimbinat cuvintele, povestile s-au intortochiat iar cantecelul a derivat de la ceva mostenit la ceva nou, ceva care ma oarecum reprezenta. Acel joc facut pe loc a redat felul meu de a fi si felul meu de a gandi. Ajunsesem la punctul in care doi pitici se jucau intr-un volum cu poezii. 
 Mereu am iubit cartile, da! 
 Piticii ma prindeau cateodata in somn de mana si alergam cu ei printre litere, chicoteam, radeam in hohote de forma unora dintre ele. Dar le iubeam, ce e sigur, erau intemeitorii piticilor. Piticeii veneau din carti, cantecelul venea dintr-o carte, mama invatase cantecelul dintr-o carte, deci eu am facut cunostiinta cu o carte. Dar cum am vrut eu, fiindca am derivat cantecelul.
 Nu m-au mai vizitat piticii. Poate doar din cauza simplului fapt ca nu am mai incercat sa gandesc nimic. Sau poate ca am uitat cantecelul, am uitat de carte..

Capitolul X : Cum vrei..

 Regret. Trebuia sa ma desir, sa iti arat ce vreau si ce nu vreau sau ce mi-ar trebui. Dar n-am putut, parca mi-a stat asa-zisul tau ,,roman,, in gat, cazuse in branci, lovinduse la genunchi.
 Si intradevar, la un moment dat, a reusit, a atins lumina, dar nu mai erai langa mine, aveam doar perna alba in brate, ghemuita in pat, si zburlita de frig. ,,Romanul,, zicea asa: nu-l lasa nicicum sa plece, fii atenta.
 Si sunt atenta, voi fi mereu atenta..
 Nu vreau sa ma pierd in camera alba, caut prin fiecare nor care un cuvant cu care o pot colora, din fiecare zambet fur un sunet, cat de mic, dar avand un rost superb de mare. 
 Din nou, visele nu sunt pure intamplari sau ceva pe care ar trebui sa ignoram. Da, visez un copilas micut, cu ochi albastrii cat obrajii de mari, sinistru. Ma cauta in fiecare noapte, la mine in camera ia nastere si tot acolo se devine praf. Vine si imi umbla prin ganduri, cele care ii surad, le ia, cele dulci; ma lasa cu o amintire in urma, speriata si incoltita. In acele dimineti ma trezesc cu gandul ca odata si odata ma voi trezi cu mana ta umblandu-mi prin par, spunandu-mi ca totul va fi bine, absolut bine.

Capitolul IX : Liceu, clasa a 9-a

Incepem saptamana intr-un mod melodic, dupa care urmand doua ore pline de cuvinte intortocheate, dar frumoase, nemteste, daca vreti. Urmand o ora de chin didactic, intrumatorul probabil vrand sa scoata fizicieni din noi, urmand o excursie scurta in Londra, asteptam ora de respiro, cu un aer parizian. Si in sfarsit multumind romanilor pentru limba materna, latina, izvorul nostru.
Ziua doi ne aduce poate mai putin binevenita ora de aritmetica, ora in care ne luam de mana cu numerele, dansand pe ritmul lui Pitagora. In urmatoarele milisecunde ne dam seama de ce iubim plaeta si roadele ei, si, desigur, asteptam alte cateva milisecunde pentru a ne da seama de ceea ce mancam in fiecare zi, chimicale ar zice domnul direcor, E-u dupa E-u! Din nou, veneram romanii si faptul ca au dat nastere limbii latine, dupa care stam la taclale cu doamna diriginta, dezmeticandu-ne. Urmeaza scaparea ingerilor in clasa si reintemnitarea lor in caiete, carti deoarece urmeaza mult prea iubita ora de limba romana, ah limba minunata, limba mea natala!
Trece o zi, vine alta. Miezul saptamanii este escortat de doamna informatica si dragii ei slujitori, calculatoarele! Biologia o sustine domnul director, materie de prima clasa, mai presus de orice, extrem  de importanta, etc. (toate aceastea, desigur, jucand roluri in descrierea perfecta pentru materia perfecta predata de el insusi). Logica, miscandu-se timida sub lumina reflectoarelor, este inca noua, este cea noua, mai exact. Revine nemtoaica venita direct din Muenchen doar pentru noi, dar facand loc pentru limba noastra pur latineasca. Ne oprim prin a ne imagina diferite forme de relief si ape curgatoare.
Iubim a patra zi a saptamanii. Pe cai ca se filmeaza in Anglia, chiar in Londra, la baza lui Big Ben. Ne reintalnim cu doamna informatica si slujitorii ei constiinciosi. Din nou, Paris, Paris, Paris. Revine timida logica cu ochii spalaciti si umezi. Urmatoarea actiune are loc pe un bloc de desen A3, cu culorile prime, calde, reci, secundare, fugind de colo colo pe coala alba. La un moment dat vom intra toata clasa de mana in vechime, antichitate. Ne luam la revedere cu o lectie despre numere.
Incepem ultima zi cu lectia legata de Evul Mediu, urmand o alta ora ma putin binevenita de fizica. Vazand cum merg lucrurile, intervine dulcea nemtoaica cu literatura de mana si domnul bine, domnul roman, cu o carte sub brat. Urmeaza efortul fizic, doua flotari, doua abdomene, si incheiem saptamana grea cu o excursie in Londra.

.!

Mă simt surdă și supraexpusă.